Zi de meci | Astăzi jucăm cu Oțelul Galați, în etapa a 5-a a Superligii României.

Oțelarii au în acest moment 5 puncte în clasament, cu unul mai puțin decât noi, după ce a reușit o victorie în prima etapă împotriva celor de la CFR Cluj (2-1), două egaluri, cu UTA Arad (2-2) și Dinamo (1-1), și o înfrângere în fața celor de la Petrolul (0-1).

Cei de la Oțelul nu au pierdut mulți jucători față de sezonul trecut. Doar Conrado și Zivulic par să fie cei mai importanți jucători care au plecat de la formația gălățeană. Pentru acest sezon, oțelarii au adus câțiva jucători gratis pentru a-și întări lotul:

Habib Sylla, fundaș dreapta de 27 de ani, adus de la Leiria (Liga a 2-a din Portugalia).

Teodor Lungu, mijlocaș defensiv de 31 de ani, adus de la Unirea Slobozia.

Zé Turbo, atacant de 29 de ani, adus de la FC Nizhniy Novgorod (prima ligă din Rusia).

Giannis Christopoulos, fundaș de 26 de ani, adus de la OFI Crete (prima ligă din Grecia).

Mario Contra, portar de 26 de ani, adus de la Chindia Târgoviște.

Viorel Bălănică, aripă dreapta de 19 ani, adus de la Sport Team București.

João Paulino, aripă stânga de 28 de ani.

Arbitrul partidei va fi Marcel Bîrsan, ajutat de tușierii Adrian Ghinguleac și Ionuț Neacșu, iar în cabina VAR se va afla Iulian Dima.

Diseară vom avea un meci extrem de disputat, cu o echipă solidă pe teren propriu, care nu ne va face viața ușoară. Probabil vom vedea câteva schimbări în unsprezecele de start aliniat la începutul partidei, mai ales că marea majoritate a jucătorilor care au evoluat până acum par destul de obosiți.

Meciul vine chiar înaintea unei duble extrem de importante în fața armenilor de la Ararat. Craiova a cerut chiar amânarea partidei, însă acest lucru nu a fost posibil, astfel că s-a putut obține doar devansarea ei. Din acest motiv, ora meciului, care fusese inițial programat pentru 21:30, a fost mutată la 18:30, pentru ca echipa să se întoarcă cât mai repede acasă, să aibă timp pentru refacere și să se pregătească pentru meciul european de joi, despre care vom vorbi mai multe în săptămâna care urmează.

Forța Știința!