Continuă seria deplasărilor fără victorie la Galați: 1-1 în meciul dintre Oțelul și Universitatea din runda 5 a Superligii, într-un meci desfășurat într-un context special.
De ce context special, mai exact? Datorită (sau din cauza, depinde din ce perspectivă sunt privite lucrurile) solicitării amânării partidei, refuzată de LPF. Pentru CFR-ul umilit de Tromsø s-a găsit o dată în calendar, pentru singura echipă românească rămasă în cupele europene nu s-a putut. Maximul care ne-a fost oferit: o devansare de 3 ore. Apoi, a venit delegarea cu cântec a deja celebrului Bîrsan, arbitru cu care, se știe, Știința a avut destul de multe probleme de-a lungul ultimelor sezoane. Sub nicio formă nu căutăm alibiuri, dar a fost scenariul perfect pentru un meci al cărui deznodământ îl știam deja, de dinainte de fluierul de start.
Iar lucrurile au început să capete contur odată cu eliminarea lui Crețu din minutul 29. Mizerabil felul în care au fost acordate cele două cartonașe galbene, mai ales primul, dar și tu, ca fotbalist, știind că ai deja un avertisment, ar trebui să arăți mai multă responsabilitate și stăpânire de sine. Mai multă concentrare și mai puține intervenții în live-uri pe TikTok.
Totuși, nu putem spune că acolo s-a decis soarta duelului. Contrar așteptărilor, ai noștri au arătat mult mai bine în a doua repriză, când au jucat în permanență cu un om în minus, iar gazdele nu au mai fost la fel de periculoase ca în prima repriză, după eliminarea fundașului de ocazie al Craiovei. Așezată într-un 4-4-1, echipa noastră a stat bine în teren, a fost compactă, a închis spațiile ca la manual și a reușit să marcheze în minutul 56, grație lui Monday Etim, din pasa lui Tudor Băluță. Practic, tabela a fost deblocată cu ajutorul a doi jucători care nu s-au ridicat în decursul actualei stagiuni la nivelul așteptărilor.
În ciuda dârzeniei de care au dat dovadă, „alb-albaștrii” nu au plecat cu toate cele 3 puncte de pe Malul Dunării. În minutul 88, mijlocașul moldovean Teodor Lungu, aflat la prima sa reușită de la venirea în campionatul României, a prins șutul carierei și l-a învins pe Răzvan Sava, care poate că ar fi putut face mai mult pentru a evita golul egalizator. Așadar, un nou meci în care primim un gol de-a dreptul stupid din afara careului. Am și pierdut șirul acestor întâmplări...
Din păcate, situația actuală din clasament nu este cea mai bună, dar nu trebuie să disperăm. Așa cum am văzut sezonul trecut, este un maraton, nu o cursă de sprint. Sigur, punctele pierdute în aceste etape nu mai pot fi aduse înapoi, dar poate că, odată cu terminarea calificărilor europene, echipa va fi mai lucidă și va tura motoarele și în competiția internă.
Dacă cineva vrea să caute vinovați, să îi caute deasupra băncii tehnice. Lotul actual a ajuns la un nivel maxim și, deși închegat, pare obosit și are nevoie de forțe proaspete. Dar să punem pe pauză și această discuție și să ne canalizăm toate forțele pentru meciul de joi, ora 20:00, cu Ararat-Armenia. Trebuie să continuăm seria rezultatelor pozitive din jocurile din preliminariile europene disputate în casa noastră, iar o victorie o putem obține doar împreună. Va fi un meci complicat, împotriva unei echipe care a crescut de la an la an, însă noi suntem Universitatea Craiova. Doar că și adversarii trebuie să simtă asta.
Forza Știința!