Zi de meci | Astăzi jucăm cu Petrolul Ploiești, în etapa a 3-a a Superligii României.
Cei de la Petrolul au înregistrat, în primele două etape de campionat, o victorie împotriva celor de la Dinamo, în etapa inaugurală a Superligii, cu 1-0, și o înfrângere în deplasare, împotriva celor de la FC Argeș, tot cu 0-1.
Formația din Ploiești a trecut printr-o restructurare masivă a lotului după venirea noului staff tehnic portughez, la începutul acestui sezon. Toate transferurile au fost realizate gratuit. Noii jucători ai galben-albaștrilor sunt:
Calal Hüseynov, mijlocaș defensiv, 23 de ani, venit de la Arda Kardzhali (prima ligă din Bulgaria).
Mark Țuțu, fundaș dreapta, 22 de ani, venit de la Ceahlăul Piatra Neamț.
Léo Teixeira, extremă stânga, 26 de ani, venit de la FC Felgueiras 1932 (Liga a 2-a din Portugalia).
Lukáš Zima, portar, 32 de ani, venit de la FCSB.
Dan Nlundulu, atacant, 27 de ani, venit de la St. Mirren (prima ligă din Scoția).
Alejandro Bran, mijlocaș central, 25 de ani, venit de la LD Alajuelense (prima ligă din Costa Rica, de unde a venit și Mora).
Breston Malula, fundaș, 25 de ani, venit de la Stade Lausanne-Ouchy (Liga a 2-a din Elveția).
Lucho Vega, mijlocaș central, 27 de ani, venit de la Liria (Liga a 2-a din Portugalia).
Adam Zaian, fundaș central, 22 de ani, venit de la MVV Maastricht (Liga a 2-a din Țările de Jos).
Rodrigo Martins, extremă stânga, 27 de ani, venit de la Lusitânia FC Lourosa (Liga a 2-a din Portugalia).
Robert Jerdea, atacant, 22 de ani, venit de la CSM Reșița.
Dele Israel, mijlocaș central, 24 de ani, venit de la Sigma Olomouc B (Cehia).
Ștefan Georgescu, portar, 24 de ani, venit de la Teleajenul Vălenii de Munte.
Attay Akgun, fundaș dreapta, 18 ani, venit de la Boluspor U19.
Tiberiu Căpușă, fundaș dreapta, 28 de ani, venit de la FC Hermannstadt.
Arbitrul partidei va fi Marian Barbu, ajutat la cele două tușe de Ioan Corb și Imre László Bucsi, iar în camera VAR se vor afla Horia Mladinovici și Andrei Antonie.
Pentru echipa noastră este un meci pe teren propriu, după o perioadă nefastă. O victorie ar fi mai mult decât necesară pentru a mai domoli din iureșul în care se pare că echipa a intrat și pentru a oferi un plus de moral înaintea dublei europene împotriva celor de la KuPS.
Avem datoria, ca suporteri, să fim astăzi în tribune și să împingem echipa spre victorie. Știm că multe dintre abonamentele vândute în această vară o să fie folosite doar la meciurile importante, iar pentru unii, canapeaua va părea mai comodă azi decât stadionul. Dar Știința are nevoie de noi acum, nu doar când totul merge bine. Astăzi este momentul să fim alături de echipă. Să lăsăm dezamăgirile în urmă, să ne ridicăm, să scuturăm praful de pe umeri și să transformăm stadionul într-o fortăreață. Pentru că, atât timp cât cerul este albastru, vom fi mereu deasupra tuturor.
Ne vedem la stadion!
Forța Știința!