Așa cum am promis în comentariile postării făcute imediat după meciul de joi seara, profitând de faptul că lucrurile s-au mai așezat, e momentul să discutăm deschis despre lucrurile pe care nu le considerăm tocmai conforme, în acest debut de sezon. Încă este devreme, putem vedea o evoluție din partea tuturor, inclusiv din partea noastră, ca suporteri.

Înainte de a trece la subiect, dorim să precizăm că nu vom face absolut nicio acuzație, pentru că nu putem trage pe nimeni la răspundere. Sunt doar opinii pe baza unor lucruri observate personal sau informații parvenite. De asemenea, nu vom da nume de persoane unde poate că unii dintre voi ați vrea să le vedeți.

Bun. Încercăm să fim succinți, pentru că sunt multe detalii.

  1. Gestionarea momentului „eventului”. Lipsa unei strategii clare

O sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, total meritată, pentru toată seceta prin care regiunea noastră a suportat-o atâta amar de vreme. Ea a fost dublată și de un parcurs foarte bun în Conference League, intrând din turul al doilea preliminar și fiind la câteva minute distanță de o calificare poate nesperată în Top 24. Doar că, pentru o echipă neobișnuită în epoca modernă cu astfel de reușite, mai ales o echipă care provine dintr-un mediu cu resurse limitate și un campionat în scădere ca nivel (vedem asta din rezultatele pe care toate echipele românești le au în cupele europene), nu este suficient să păstrezi în întregime structura cu care ai obținut rezultatele respective, în speranța că lucrurile se vor repeta. Nici nu trebuie refăcută de la zero, pentru că lipsa de valoare nu dispare peste noapte, iar omogenitatea este un factor extrem de important, doar că trebuie reîmprospătată, ajutată.

Și asta s-a încercat, nu avem cum să negăm acest aspect. Nu aici este problema. Problema este că nu a părut că există o strategie clară. Nu vorbim despre inspirația sau criteriile pe baza cărora s-au ales numele care au fost transferate până la data curentă, ci despre raționamentele care au condus la betonarea unor anumite posturi.

La portari, nu discutăm. Aveam nevoie de încă un senior, iar în plus a apărut oportunitatea de a transfera fără costuri un tânăr de perspectivă. Problemele apar mai departe, când s-au transferat:

  • un fundaș/mijlocaș stânga (în care avem încredere, e absolut ilogic să fie catalogat acum, la cât a jucat), în condițiile în care știai că titularul de pe post nu poate fi trecut pe bancă, iar back-up-ul existent în acel moment era în regulă, doar că ai ales să renunți la el; deci un post deja acoperit, cu un fotbalist foarte bun, titular incontestabil și unul decent, dedicat, care cel puțin la meciurile interne putea face față cu brio;

  • un atacant, care a fost studiat și adus special pentru a ajuta într-un sistem cu doi atacați, doar că, surpriză, un astfel de sistem a fost folosit la startul partidelor din acest sezon de zero ori.

Ar fi și transferul lui Tavares. Poate că era necesar (deși pe stânga existau soluții, și cu siguranță nu a fost gândit ca un transfer de rezervă, iar pe dreapta, în sistemul actual, cel puțin în campionat, poziția pare blocată pentru „under”), doar că nu a fost de ajutor până acum. Asta este.

Un exemplu bun de capitalizare a momentului unui titlu venit după mult timp este chiar Levski Sofia. După 17 ani de la ultimul trofeu suprem și 16 de la ultimul meci european într-o fază principală, bulgarii și-au adus jucători exact pe posturile pe care aveau nevoie, în baza unei strategii clare, și continuă să o facă și acum. Nici ei nu au adus nume consacrate (tot „no name”-uri au transferat, cum le place unora să spună; excepție ultimul transfer, Marko Grujić, ex-Liverpool, FC Porto, AEK Atena, dar fără impact momentan), doar că strategia a fost creionată din timp, cu consultarea antrenorului principal, dar au avut și șansa ca respectivii să se impună. Nu discutăm despre sume, pentru că am văzut că se poate și fără bani mulți (ex. Sabah), ci de principiu.

  1. Deciziile întârziate

„Clubul știe, am spus-o deja: sunt anumite poziții pe care în acest moment nu avem multe soluții. Sper că cei din club lucrează la asta”. Este declarația antrenorului principal, după partida de joi. Și așa este. Doar că suntem în 29 august, fereastra de transferuri se închide pe 8 septembrie, dar până pe 2 septembrie trebuie trimisă lista definitivă pentru Conference League. Brusc, ne-am dat seama că ne trebuie fundași centrali, mijlocaș central (am zice chiar mijlocași centrali, odată cu iminenta plecare a lui Anzor) și, sperăm noi că încă există discuții pentru acest post, fundaș/mijlocaș dreapta.

Despre postul de fundaș central, am zis-o într-un comentariu de la o postare, clubul a considerat că suntem acoperiți numeric. Da, înainte să înceapă cantonamentul, eram acoperiți. Dar, trece și cantonamentul, trec și niște meciuri, nu-ți dai seama că ar fi nevoie să îmbunătățești compartimentul respectiv? Aveai un jucător, Fălcușan, despre care știai că nu este încă pregătit să facă față rigorilor primei ligi, deci automat nu intra în calcule, indiferent cât ar fi jucat în meciurile amicale. Iar să vii să-l prezinți pe Crețu ca soluție permanentă de fundaș central este, scuzați-ne, de-a dreptul îngrozitor.

La mijloc, dacă vrei să joci 3-4-3 în continuare, ai nevoie de mijlocaș centrali de un anumit profil. De exemplu, Băluță, principala variantă de rezervă la Anzor, nu se pliază deloc în 3-4-3. Iar în banda dreaptă... ei bine, aici e mai gravă situația. Este al doilea sezon consecutiv în care „stăpânul” postului, Carlos Mora, nu are un back-up real. Nu îi luăm în considerare pe Teles sau Mihnea Rădulescu (care, oricât de bine s-ar fi descurcat acolo până să se accidenteze, este clar că nu este cea mai confortabilă poziție pentru el; în plus, este extrem de solicitantă, și mai ales pentru cineva care vine după o accidentare care l-a ținut departe de teren luni bune). Avem nevoie de un jucător care să fie obișnuit 100% să joace pe acel post.

Ar mai fi timp, sigur, putem să vedem mutări pentru toate aceste poziții, dar cel puțin în cazul a una sau chiar două poziții dintre cele trei menționate, mișcările puteau fi făcute mai rapid. Și, din păcate, transferurile „de septembrie” nu au prea „rupt norma” (excepția de la regulă, Adi Rus).

  1. Pregătirea fizică

Un amănunt extrem de important. Știm, se poate invoca oboseala (fizică, dar noi am zice că ar fi mai degrabă o oboseală mentală), perioada de repaus a fost extrem de scurtă. Și fotbaliștii sunt tot oameni, iar fiecare resimte diferit un astfel de program. Pentru unii e mai ușor de gestionat, pentru alții e foarte greu.

Doar că trăim într-o eră a metodelor ultra-avansate de refacere și de îmbunătățire a condiției fizice. Or, în acest sezon, sunt foarte puțini cei ai căror parametri fizici înregistrați în ședințele de pregătire sunt mai buni decât cei înregistrați de-a lungul sezonului precedent; îi numeri pe degetele de la o mână. În rest, în cazul celorlalți, valorile sunt fie apropiate de cele din stagiunea trecută (ușor sub, dar nu peste), fie foarte jos.

  1. Schimbarea sistemului. Principiul rotației

Despre sistem: actualul antrenor principal a preluat echipa jucând un anumit sistem, pe care l-a folosit/ajustat în primele luni ale mandatului său. Lotul a fost construit pe calapodul acelui sistem principal, dar cu opțiuni pentru a putea varia modulul tactic în funcție de adversar. De când acesta a fost schimbat, echipa nu a mai arătat chiar la fel de bine, în ciuda trofeelor obținute (mai degrabă grație unui structuri defensive bine puse la punct). Singurul meci în care s-a revenit la o formulă similară celei/celor din prima parte a sezonului trecut a fost chiar în returul cu Ararat, când exprimarea a și fost mai bună. Nu contează că o spunem noi; au spus-o și persoane avizate.

Sunt multe exemple în fotbalul european în care, din dorința de a pune propria amprentă pe un model funcțional, s-a ajuns într-un punct în care turația a scăzut. Cel mai bun exemplu este cel al lui Liverpool, despre care am mai vorbit și într-o postare, dar și în comentarii. Arne Slot a preluat un lot structurat, învățat cu un anumit sistem, pe care l-a folosit și el. S-a ajuns la un moment dat într-un punct extrem de confortabil, când au apărut și testele și schimbările. Chiar și așa, echipa s-a impus în Premier League, dar de atunci, rotițele au început să scârțâie, iar al doilea sezon a fost de-a dreptul dezamăgitor pentru pretențiile (perfect justificate) ale „Cormoranilor”. Evident, păstrăm proporțiile, dar este un adevăr general valabil, aplicabil oriunde. Sunt multe situații de acest gen în fotbalul mare.

Despre rotație: ce s-a întâmplat cu Dinamo a fost un haos total, care nu se face la niciun club cu pretenții. Nu poți să schimbi absolut toată echipa indiferent de adversarul pe care îl ai în față, dar cu atât mai puțin când întâlnești o rivală și o echipă cu anumite aspirații. Aici să zicem că problema s-a remediat, la următoarele meciuri rotația fiind făcută mai cumpătat, fără a da peste cap întregul prim 11. Indiferent cât de încărcat ar fi programul, nu suntem în niciun caz la nivelul în care să ne permitem să facem schimbări bruște. S-a putut în anumite situații sezonul trecut, dar nu funcționează întotdeauna.

  1. Fazele fixe

În sezonul acesta, mai ales cel european, am fost campioni. La goluri luate din faze fixe. Iar momentele noastre statice nu au creat niciun fel de pericol pentru adversari, exceptând momentele unde a intervenit inspirația și calitatea individuală (ex. golul lui Adi Rus din returul cu Levski).

Este clar că există o pregătire diferită a acestor faze, odată cu schimbările care au avut loc la nivelul staff-ului în această vară. Altfel, nu există altă explicație cum un capitol la care nu stăteam atât de rău anul trecut a devenit, brusc, „călcâiul lui Ahile”.

  1. Suporterii și reproșurile

Da, și noi, ca întreg, jucăm un rol important. Poate chiar mai important decât am crede. Jucătorii simt asta. Ascultați declarațiile lor înaintea sau după anumite jocuri (ex. declarațiile lui Vladimir Screciu din conferința de presă premergătoare returului cu KuPS). Iar presiunea venită dinspre tribună a crescut. „Tripla” a venit la pachet cu o creștere a așteptărilor, ceea ce nu e greșit, dar a fost mult, mult prea exagerată. Deja se visau meciuri cu Barcelona sau PSG la Craiova. Și aici am comis-o și noi, pentru că am alimentat aceste așteptări, până ne-a lovit realitatea. E în regulă să fii entuziast, dar cu măsură. Sigur, trebuie să poți face față presiunii, dar la felul în care a fost susținută, nu ai cum să nu clachezi sau să nu simți o frică.

Nu uităm nici conflictul pe care anumiți spectatori (că fani nu știm dacă sunt) l-au avut și încă îl au cu Ștefan Baiaram, rămas singurul jucător din lot care și-a petrecut până acum întreaga carieră la Știința. Șlefuit în sistemul juvenil al echipei noastre, Baiaram a fost cea mai ușoară țintă a unor persoane, ajungându-se chiar la injurii. Indiferent ce declară (pentru că și pe noi ne-au deranjat interviurile repetate în care mai că cerea să fie transferat odată), indiferent ce face sau nu face pe teren, NU AI VOIE să îl înjuri și să îl fluieri cu prima ocazie. Nemulțumirile pot fi exprimate altfel, nu cu bălăcăreli. Și e valabil pentru absolut oricine, indiferent de nume sau statut.

Cum spuneam și în rândurile precedente, trebuie făcut front comun și să ne corectăm cu toții. E nevoie să fim mai calmi, mai echilibrați, mai răbdători și mai lucizi în ceea ce facem sau comunicăm, verbal sau scris. Indiferent de moment, trebuie să fim alături și fizic de echipă, chiar și când nu e „cool”. Nu avem voie să ne pierdem încrederea în cei care ne-au făcut mândri și care ne-au readus aminte de ce iubim fotbalul. O formă mai puțin bună nu îți poate defini valoarea.

Toată lumea implicată are lucruri de făcut, iar noi continuăm să avem încredere în proces. Încă suntem într-o postură bună, având asigurate cel puțin încă 6 partide europene și o diferență recuperabilă în campionat, așa că nu trebuie să disperăm. Doar să fim atenți și să știm ce avem de făcut.

Forza Știința!