Egal în meciul tur al play-off-ului UEFA Europa League. Doar 1-1 pe teren propriu cu Ararat-Armenia, iar calificarea se va decide peste o săptămână, la Erevan.
În fața a peste 20.000 de suporteri, Știința a început cu un oarecare aplomb, iar prima ocazie a venit în minutul 7, după o fază senzațională semnată de Carlos Mora, însă mingea trimisă de costarican în fața porții a ajuns în brațele lui João Bravim. Două minute mai târziu, armenii au înaintat spre poarta lui Laurențiu Popescu, după o greșeală în apărare, dar Adrian Rus a revenit impecabil și a blocat finalizarea atacului condus de Zidane Banjaqui.
Minutul 20 a adus și prima reușită a confruntării. Corner bătut scurt de Artur Serobyan, centrare în careu a lui Hugo Oliveira, gol cu capul Alexandros Malis, facilitat de ieșirea total aiurea a portarului echipei noastre. O fază pe care am văzut-o și în primele meciuri cu Levski, respectiv KuPS. Este al cincilea gol (!!!) pe care îl încasăm până acum în cupele europene, în urma unor faze statice. Total inacceptabil pentru o echipă care până luna trecută avea pretenții să meargă cât mai departe în preliminariile UEFA Champions League.
După câteva minute în care echipa a părut că a acuzat șocul golului oaspeților, Alexandru Cicâldău și Nicușor Bancu au colaborat excelent, iar „un-doi”-ul dintre cei doi a venit la pachet și cu golul egalizator, grație căpitanului Universității, care l-a învins pe goalkeeper-ul adversarilor cu un șut la colțul scurt (34'). Trei minute mai târziu, Ștefan Baiaram a fost extrem de aproape să îi aducă pe Lei în avantaj, dar extrema a șutat lamentabil dintr-o poziție perfectă. Și Ararat a fost aproape de a reveni la conducere, dar execuția din afara careului a lui Sandro Lima a fost scoasă de Popescu (42'). Prima parte s-a încheiat cu ocazia lui Bancu, găsit excelent în careu de David Matei, după o fază foarte bună de contraatac (45').
Partea secundă a fost ceva mai ștearsă, per total, dar nu lipsită de momente periculoase. Primul moment cu adevărat important a venit în minutul 49, când Lima a scăpat singur cu portarul, dar Popescu l-a blocat excelent pe atacantul brazilian. Apoi, în minutul 63, același Lima a izbutit să marcheze, însă golul său a fost anulat pentru o poziție la limită în afara jocului, după o ieșire riscantă la offside a fundașilor. Imediat după ce a venit decizia din camera VAR, Craiova a redevenit periculoasă, iar, în urma unui corner prelungit, Vladimir Screciu a fost aproape de a înscrie, grație unei lovituri cu capul, dar portarul oaspeților a intervenit spectaculos și a scos balonul de sub vinclu (65'). Finalul meciului a adus ocazii ce puteau fi decisive atât pentru Ararat (83'), cât și pentru noi (Rus, 89').
Un rezultat de egalitate împotriva unei echipe care nu a părut superioară cu nimic, dar care a știut să închidă spațiile și să ne scurgă de energie. Mijlocul terenului a fost câștigat de armeni, având întotdeauna un om în plus în compartimentul median. Răspunsurile oferite nu s-au ridicat la intensitatea momentului, părând că efectiv pedalăm în gol. Nu am reușit să profităm de avantajul terenului propriu în fața unei formații care a pierdut absolut toate meciurile disputate în deplasare din aceste preliminarii europene, și nici de absența antrenorului ei de pe bancă, astfel că ne complicăm existența pentru meciul retur de săptămâna următoare, când nu ne vom putea baza pe Rus, suspendat în urma cartonașului galben încasat ieri.
Absența fundașului central, jucător important în formula de bază a lui Filipe Coelho, nu este singura problemă pe care am avea-o. Exceptând deplasarea din Ungaria, 4-1 cu ML Vitebsk, nu am arătat grozav per total nici în Bulgaria, nici în Finlanda. Dacă atunci nu a fost vorba de meciuri cu caracter decisiv, acum va fi un alt context, astfel că suntem obligați să ne ridicăm nivelul în returul din Armenia, pentru a putea spera la calificare.
Nu vrem să facem aprecieri privind ce am putea vedea joia viitoare. Cert este că, indiferent de competiția europeană în care vom lua startul, sunt destul de multe lucruri de pus la punct. Și nu doar pentru cupele europene, ci pentru întreg sezonul, incluzând întrecerile interne. Rămânem cu speranța că vom merge mai departe în Europa League, chiar dacă șansele de a scoate mai multe puncte decât am putea scoate (cel puțin teoretic) din UEFA Conference League sunt mai mici.
Ne continuăm drumul; nu este nimic pierdut. Duminică, de la 18:30, ne revedem în casa noastră, pentru meciul de campionat cu FC Voluntari. Jocul cu ilfovenii poate reprezenta ocazie bună de a avea o injecție de moral înaintea partidei decisive din capitala Armeniei.
Forza Știința!